Dedicatii rimate, de Mircea Iordache
(pentru contribuţia adusă la realizarea cărţii „Curcubeu peste timp”)
Luminei, Prea Cucernice Părinte,
Din curcubeul nostru peste timp,
I-aţi dat virtutea de luare-aminte
La tot ce-nseamnă al satului nimb.
Că e în virtual, ca magică visare,
Sau ca un basm cu feţi frumoşi şi zmei,
Va dăinui în timp fără hotare,
În plecăciuni se-nclină ochii mei!
Vă scriu, că am un dor nestăpânit,
Să mulţumesc lui Dumnezeu, smerit
Şi, recunosc, că încă sunt uimit,
Cum de în drumul meu v-aţi nimerit.
Nu, categoric, vre-un aranjament,
E pus la cale de un Duh Divin,
Să punem satul pe un firmament
Aşa cum merită să îl privim.
Dacă Dâmbroca, azi, devine mare,
Primind un suflu de înviorare,
E că, împreună, de bună credinţă
Îi readucem înalta-i fiinţă.
Ce dor mişcător v-a creat dăruirea,
Ce îngeri v-au dat prea-puteri,
Enache şi Anica Alexe, menirea,
Şi satul Dâmbroca, creat din dureri?
Sunt sigur, că acolo în ceruri, nespus,
Părinţii sunt mândri şi bucuroşi,
Că fiul Costel, credincios şi supus
Îi face pe oameni să fie frumoşi.
Iar eu, acest bard de frumos, amator,
Încerc să explic cu vorbe alese,
Ce-nseamnă un om credincios-iubitor,
Prea Cucernicul părinte Alecse.
