|
|---|
CAPIT. VIII – PREZENTAREA DETALIATĂ A UNOR EVENIMENTE ȘI A UNOR PERSONALITĂȚI (VII). DOBRE RIZEA – Colegul martir1. Părintele Protopop Constantin Alecse își amintește La seminarul „Kesarie Episcopul”, din Buzău, ne pregăteam într-o profesie de mare responsabilitate și primeam o educație pură, aleasă, cu sfinți profesori care erau pătrunși de credința în Dumnezeu, pentru noi constituind icoane de pus în rama sufletului.
|
|
 |
Era tradiția prin acei ani, să facem schimb de fotografii, la absolvirea seminarului, noi, colegii de an, dar și cu, colegii mai mici, cărora le eram șefi de meditație. Fiecare dintre noi avea un pseudonim, așijderea unui "nume de scenă", din vremurile de astăzi. Fotografia din stânga, îl reprezintă pe teologul de atunci ("țiganul Rizea", așa il dezmierdau colegii, datorită pielii sale cam bronzate, înaintea absolvirii seminarului STBz, promoția 1971), oferită de autor, cu dedicație. Încrisul de pe verso-ul fotografiei, a fost scris cu mâna sa, pentru subsemnatul, cu nume conspirativ "Joan Baptista" (fiindcă eram pe atunci crâsnic al capelei, deci un înainte-mergător al părinților profesori slujitori, care urmau a se înveșmânta înaintea serviciilor liturgice). |
Fotografia originală se păstrează în albumul personal al subsemnatului, și va constitui, pe veșnicie, o valoare inestimabilă, ce mi-a fost oferită de acest sfânt martir, și mărturisitor al credinței dreptmăritoare, mucenicit (asasinat) în Miercurea Patimilor, 26 aprilie, anul de Gratie al Domnului 1989, de către iehoviști, (sau poate chiar de mâna lungă a securității!!!), chiar în Grădina Maicii Domnului, România.
Cu profundă plecăciune, mucenicule al lui Hristos, al tău umil frate co-slujitor, (pr). Constantin Alecse, Los Angeles, California, USA. (18 Februarie 2014)
2. Investigații privind martirajului preotului Dobre Rizea
NOTĂ: Am primit un apel la redactie din partea d-nei prof. Oana Iftime din București, care dorește să scrie o carte despre părintele Rizea Dobre, din Brăila, decedat în 26 aprilie 1989. In acest scop apelează la brăilenii care dețin date biografice, dar și la toți colegii de seminar, preoții co-slujitori din Brăila, și nu numai, sau din partea tuturor românilor care l-au cunoscut în deaproape, sau, chiar și numai tangențial, ce ne-ar putea furniza mărturii despre viața și activitatea părintelui Dobre Rizea, să o contacteze printr-un email la adresa: oiftime@gmail.com.
Dna prof. Oana Iftime, are suportul nostru, pr. protopop Constantin Alecse, din Los Angeles, CA (USA), pentru care, și în numele cărei comunități ortodoxe românești din Los Angeles, pe care o slujesc de peste 30 de ani, îmi ofer adeziunea totală, și rugămintea părintească de a o ajuta, în descoperirea adevărului despre
MARTIRAJUL colegului meu, pr. Rizea Dobre
Am făcut făgăduință, și am primit aprobarea autorului romanului "Miercurea Patimilor' (personaj principal: pr. Rizea Dobre), ca să mă folosesc de legaturile pe care le am aici, în lumea industriei cinematografiei hollywoodiene, să realizam un documentar, despre, și cu: SFINȚII ORTODOCȘI DIN PERIOADA COMUNISTA.
Apelul Oanei Iftime:
În 26 aprilie 1989, părintele Rizea Dobre, din oraşul Brăila, a fost ucis, pentru credinţa sa, pentru că modul în care-şi făcea datoria de preot deranja regimul şi pe alţi rătăciţi. Un ortodox ucis pentru credinţa sa în Hristos este mucenic al Lui, iar mucenicii lui sunt sfinţi. Discutăm, aşadar, despre Sfântul Mucenic Rizea Dobre. Dorim să adunăm date biografice, evocări, pentru a publica o carte în memoria şi cinstea sa.
Vă rugăm, întrebaţi-vă rudele sau cunoscuţii în etate, despre părintele Rizea Dobre. Spuneţi-le că adunăm evocări pentru o carte despre acest sfânt mucenic şi că avem nevoie de ajutorul şi amintirile lor. Dacă ai voştri nu cred în Dumnezeu, explicaţi-le că este un erou. Dacă nici pe eroi nu-i admiră, spuneţi-le că a fost omorât, apoi (şi) aruncat de la etaj, într-o ghenă, poate vor respecta tragedia umană. Alte idei nu mai am, pentru necredincioşi. Dacă sunt credincioşi, amintiţi-le că este sfânt mucenic şi spuneţi-le că el sigur se roagă pentru ei şi pentru noi, toţi, aşa că, poate manifestăm curtoazie. Dacă veţi avea surpriza să aflaţi că ai voştri l-au avut duhovnic, amintiţi-le că i-a primit, spovedit, mângâiat şi şi-au luat, din mâna lui, Sfintele Taine.
Nu dorim să jucăm rolul justiţiei, o vom lăsa în orbirea ei. Personal, cred că gestul cel mai amarnic de dreptate şi demnitate contra tiraniei, oameni buni, se va face nu când vor intra la puşcărie asasinii lui Rizea Dobre (nu că ar exista vreo şansă), ci când acei ucigaşi, dimpreună cu co-religionarii lor (fie de sectă, fie de partid) vor asista, neputincioşi, la slăvirea de către Dumnezeu a Sfântului Său Nou Mucenic Rizea Dobre, inclusiv prin acest mijloc- al evocării publice a exemplului său. Amintirea sfântă a celui pe care nişte rătăciţi ca ei şi ai lor l-au ucis şi aruncat la gunoi nu va pieri niciodată. EL ÎNSUŞI nu a pierit şi nu va pieri, ci viu este, în veci de veci. Ucigaşii săi, în schimb, în afară de cazul în care se botează şi pocăiesc, au în perspectivă o Judecată dumnezeiască total nefavorabilă. Aşa că, nu, nu „umblăm” după ei, ci ne fac milă, şi ne rugăm pentru ei, dimpreună cu sfântul.
Vrem, doar, să desenăm portretul luminos al unui om care a trăit şi a murit pentru Hristos, spre slava lui Dumnezeu, cinstirea lui şi întărirea noastră, a tuturor- căci, dacă există vreo necesitate, la mijloc, noi avem nevoie, de acţiunea asta, nu Sf. Mc. Dobre şi nici Dumnezeu.
Vă las cu bine, să reflectaţi şi, nădăjduiesc, acţionaţi. Puteţi trimite informaţiile despre părintele Rizea Dobre, noul sfinţit mucenic, pe adresa mea de mail: oiftime@gmail.com
Sf. Mc. Dobre Rizea - Mărturia mea, evocări (de Oana Iftime)
Marți,18 februarie 2014, s-a desfăşurat, în Aula Magna a Facultăţii de Drept din Bucureşti conferinţa „Avva Justin Pârvu şi Sfinţii Închisorilor”. Au fost de faţă, alături de noi, câţiva sfinţi mucenici din închisorile comuniste. Au vorbit Pr. Mihai Andrei Aldea, Danion Vasile, Ciprian Voicilă, Sergiu Ciocârlan şi invitaţii lor. Cu această ocazie, au fost lansate trei volume, semnate de Sergiu Ciocârlan - Jertfa unui preot mucenic, România furată şi Fără frică - Despre curajul mărturisirii lui Hristos. Ce ne adusese, personal, acolo, pe mine şi pe soţul meu, Alex, era o idee pe care apucasem să o discutăm doar pe fugă, cu prietenii noştri, înainte de ziua conferinţei. Au fost nişte „întâmplări”, a fost ideea şi o „coincidenţă”. „Întâmplările” au constat în aceea că, într-o bună zi, în sfârşit, la ceva vreme după ce mi-o dăruise Danion, am apucat să citesc Jertfa unui preot mucenic, al cărei personaj principal este inspirat de un sfânt mucenic real, şi el tot din perioada comunistă, părintele Dobrea Rizea, din Brăila, ucis, pe 26 aprilie 1989, pentru credinţă. Sfinţii noi mucenici sunt o slăbiciune a mea, intenţionez să-i promovez, n-am apucat şi reuşit să fac prea multe în acest sens, dar nădăjduiesc spre mai mult. Din pricina acestei alegeri preexistente, şi a marii mile a Celui de Sus, l-am integrat, spontan, pe Sfântul Mucenic Dobre, printre sfinţii pe care îi pomenesc, nominal, uneori pe parcursul şi, în orice caz, în încheierea rugăciunilor făcute printre probleme curente şi personale, ore de genetică, articole de bioetică, pozat şi numărat reptile şi amfibieni, pe teren şi, mai ales, analize pe teme diverse...
3. Sergiu Ciocârlan: MIERCUREA PATIMILOR - Jertfa unui preot mucenic, Rizea Dobre -1989, Editura Areopag (ISBN 978-606-8451-47-3)
 |
Carte apărută cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Arhiepiscop Justinian Chira al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului - Editura Areopag - Bucureşti, 2013
Miercurea patimilor este, înainte de toate, un roman de idei. De idei, dar şi de adevăruri. Adevăruri care ne privesc îndeobşte pe noi, românii, şi mai ales pe noi, creştinii. Multe dintre adevărurile exilate din manualele de istorie a României şi din istoria recentă a Bisericii glăsuiesc aici puternic, chinuitor pentru cititorul în care mai pâlpâie o conştiinţă. Declinul nostru a început odată cu ocupaţia sovietică.
Reeducarea a început în închisoarea de la Suceava, dar se continuă cu noi şi peste noi şi acum. S-a transformat, hiperbolic, într-o reeducare în masă. Zeci de ani, noi, părinţii noştri, bunicii noştri, am trăit într-o lume sufocată de o ideologie materialistă şi lipsită de Dumnezeu, care se baza pe frică. Din frică românul îşi dezvoltase un comportament schizoid, duplicitar: „lăuda partidul alături de lăudaci şi înjura partidul cu reacţionarii”, cum scrie autorul acestui roman. O deprindere care se face simţită şi astăzi, la toate nivelele existenţei. Miercurea patimilor este o carte despre frică, dar şi despre exorcizarea fricii prin alegerea unei vieţi şi mai ales a unei morţi pentru Hristos.
În perioada ceauşismului elita noastră s-a bucurat de „facilităţile”, „libertăţile” pe care le punea la dispoziţia individului statul comunist.
O Românie în care oamenii „vedeau foarte bine că ceea ce se spune la biserică e la fel cu ceea ce spune partidul”. Este acea Românie în care Paul Goma căuta un preot curajos care să îi boteze băiatul, iar părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa era caterisit de propriii fraţi întru Hristos pentru „vina” de a înfrunta prin cuvânt dărâmarea bisericilor. Ca Sandu Stoenescu, personaj din romanul de faţă, care „strigase în gura mare în 1964 că biserica mare a Cuvioasei Parascheva va fi dinamitată şi pe locul ei se vor construi blocuri”. Este România protoiereului Haritonovici, în al cărui nume stă ascunsă partea ocultă a destinului României postbelice.
Compromisul unei părţi din ierarhia Bisericii cu puterea comunist-atee e vechi. Czeslaw Milosz, laureat al premiului Nobel pentru literatură (1980), în volumul său „Gândirea captivă” – carte de căpătâi pentru cei care vor să înţeleagă mutaţiile pe care le-a provocat în mintea umană comunismul – scria: „Stalin, conducătorul Partidului Comunist, duce la îndeplinire legea istoriei, cu alte cuvinte acţionează aşa cum doreşte Dumnezeu, motiv pentru care trebuie să ne supunem lui. Omenirea poate fi reînnoită după modelul rusesc; de aceea niciun creştin nu se poate opune ideii – crude, ce-i drept – care va crea un om nou pe întreaga planetă. Asemenea argumente sunt adesea folosite de clerici care sunt unelte ale Partidului”. În măsura în care Miercurea patimilor exprimă toate aceste adevăruri pe care Sistemul le sufocă în continuare, romanul este o carte periculoasă. Părintele R. se ridică împotriva întregului angrenaj al dictaturii, mergând până la capăt. Are puterea să o facă pentru că libertatea sa lăuntrică nu are un temei social.
 |
Părintele Rizea refuză libertatea de expresie şi, în general, „libertăţile” după care aleargă omul în calitatea sa de zoon politikon (Aristotel), de fiinţă socială. Libertatea părintelui se înrădăcinează în Adevăr şi amândouă au un nume: Iisus Hristos. Crezul său ne apare limpede încă de la primele pagini: „Oamenii sufereau aici şi el voia să sufere cu ei, să poarte poverile lor, asta îi cerea sufletul, inima care-L purta pe Hristos, Cel ce suferise pentru întreaga suflare. Nu înţelegea misiunea în afara graniţelor ţării, adică acolo unde nu era comunism, unde prigoana împotriva credinţei nu era aşa dezlănţuită ca aici, unde oamenii nu erau forţaţi să creadă în progres, în ştiinţa care dezvăluia că există cosmos, dar nu există Dumnezeu. Ce era mai grav din punct de vedere existenţial decât să trăieşti zi de zi într-o ţară unde o mână de oameni pusese mâna pe putere şi falsificase totul, de la cifrele producţiei anuale până la trecutul recent, încât bietele generaţii care credeau că deschid ochii în lumea plină de promisiuni a partidului se transformau în cobai, în articole de studiu al psihologiei maselor, fiind supuse unor manipulări atât de grosolane prin evidenţa pe care finalitatea lor o prezuma!”De aceea, Miercurea patimilor este şi un roman despre libertate, din care cititorul învaţă sau îşi reaminteşte că singura libertate veridică, existenţială, se obţine numai în Hristos şi prin Hristos. Romanul este unul cum puţine sunt în literatura română: apologetic. |
Testul ultim al personajului principal, proba finală pe care va trebui – mai devreme sau mai târziu – să o dăm şi noi, ca neam şi creştini, este proba martirajului. Singura garanţie a libertăţii, spunea părintele Nicolae Steinhardt, este curajul fizic în faţa morţii. „A fi ortodox înseamnă a avea curaj. Laşii nu pot fi ortodocşi. Cum poate mărturisi Adevărul un laş?” – se întreabă, pe bună dreptate, autorul. Părintele R. primeşte de la Dumnezeu puterea de a trece peste ultima probă pentru că a fost un om care s-a autoeducat ca spirit liber – intrând în dialog cu marile cărţi ale umanităţii, cu geniile culturii universale, dar mai cu seamă cu Sfinţii Părinţi – şi s-a identificat cu acea Românie din străfunduri: România martirilor pentru Hristos şi pentru neamul românesc. Singura Românie care nu a făcut compromisul cu puterea politică, adică nu a bătut palma cu stăpânitorul acestei lumi: „România este un astfel de peisaj cu multe morminte necunoscute. Pe aceste morminte trăim noi şi fără aceste morminte n-am fi fost. Dacă ei s-ar fi temut, aşa cum se tem astăzi cei mai mulţi, ce s-ar fi întâmplat cu acest pământ? Am fi fost ţărână proastă, bătută de vânturile pustiitoare ale Apusului, şi n-ar fi crescut nimic din noi. Un neam există dacă există în el curajul de a se jertfi, iar Hristos a binecuvântat această jertfă pe care stă Biserica. Fără identitate, fără paşi în istorie, fără Hristos, fără libertate. Ce trist! Nu Occidentul este modelul, ci aceste morminte, suferinţele oamenilor care de-vin rugăciuni pline de bună mireasmă.” În inima creştinului care a citit aceste rânduri reverberează spontan versurile poetului-mucenic al închisorilor, Radu Gyr, din poezia:
Imn morţilor
„Morminte dragi, lumină vie,
Sporite'ntr-una an de an,
Noi v-auzim curgând sub glie,
Ca un şuvoi subpământean. (...)
Ascunse-n lut, ca o comoară,
Morminte vechi, morminte noi,
De vi se pierde urma-n ţară,
Vă regăsim mereu în noi!. (...)
Nu plângem lacrimă de sânge,
Ci ne mândrim cu-atâţi eroi.
Nu! Neamul nostru nu va plânge,
Ci se cuminecă prin voi.” (...)
Singura libertate adevărată este cea pe care o capeţi asumându-ţi suferinţa pentru Hristos, Crucea – aceasta este înţelepciunea care se desprinde din acest roman. În timpul Postului Mare, părintele R. ţine o cateheză, avertizându-i pe enoriaşii săi, în special pe tineri: „Cultura europeană este îmbibată de arianism, copiii mei. De aceea ei, occidentalii, prin Varlaam de Calabria, l-au respins pe Sfântul Grigore Palama. O cultură care nu înţelege inima şi rugăciunea din inimă este o carcasă inuti-lă, pe care noi o purtăm, la recomandarea unor profesori şi pedagogi, pe umerii noştri. E rea în sine cultura? Nu. Cultura este un atu, dacă ea se edifică pe Cuvântul cel întrupat.” Autorul se întâlneşte aici cu reflecţiile Sfântului Justin Popovici despre arianismul culturii europene moderne. O temă extrem de actuală despre care nu s-a dezbătut suficient. Sfântul Justin Popovici a surprins esenţa arianismului, identificând şi efectele sale, care se resimt până în prezent: „Ideea de bază a lui Arie este aceea că Hristos nu este Dumnezeu. (...) Ce este în realitate arianismul? De unde se trage? În ce priveşte latura lui metafizică, el îşi are rădăcinile în satanism, iar în ce priveşte latura lui psihologică, în raţionalism. Arianismul este o încercare de a impune metodele şi mijloacele filozofiei după om ca metode şi mijloace de cunoaştere a lui Hristos şi de cunoaştere a lui Dumnezeu; de a pune mintea omenească cea păcătoasă ca măsură a lucrării divino-umane a lui Hristos în har; de a face ca legile raţionaliste (categoriile) ale lui Aristotel să înlocuiască legile creştine ale Duhului Sfânt” (Cf. Sfântul Justin Popovici – Omul şi Dumnezeul-Om; Editura Sophia/Cartea Ortodoxă, Bucureşti, 2010, pp. 187-189). Arianismul culturii moderne a Europei a generat papismul, kantianismul, etica despărţită de credinţa în Hristos, autonomizată, protestantismul (Sfântul Justin Popovici: „Protestantismul l-a depăşit în arianism chiar şi pe Arie”), relativismul metafizic, relativismul moral. Am scris în titlu că Miercurea patimilor este un roman total. Aduc un nou argument: este o scriere care readuce în memoria colectivă viaţa cotidiană din comunism şi, din acest punct de vedere, este un roman antropologic. O viaţă complet necunoscută tinerilor de azi, de neînţeles pentru ei. Părintele R. moare muceniceşte în Miercurea Patimilor, refuzând rolul de informator al securităţii. Şi, ca orice mărturisitor al lui Hristos, îi înspăimântă pe torţionarii săi şi de dincolo de moarte. Părintele R. i-a fost inspirat autorului de un mărturisitor în carne şi oase: părintele Rizea Dobre, care a fost asasinat pe data de 26 aprilie 1989. Nu a apucat să îşi scrie memoriile. Sergiu Ciocârlan a reuşit să îi scrie, într-un fel, într-o manieră inconfundabilă, viaţa. Este primul scriitor român care s-a încumetat să creeze un roman inspirat din viaţa unui mare mărturisitor. Un roman ca un imn de laudă închinat mucenicilor pentru Hristos din secolul XX. A făcut-o admirabil şi, de aceea, merită toată consideraţia noastră. Ciprian Voicilă - Note: 1. Cf. Sfântul Iustin Popovici – Omul și Dumnezeul-Om; Editura Sophia/Cartea Ortodoxă, București, 2010, pp. 187-189.
Icoane: Pr. Rizea Dobre, in randul martirilor romani din vremurile comuniste
4. Scrisoarea unui martir
Vă scriu de dincolo de moarte
(de Mircea Iordache)
Adie vânt de primăvară, la seminarul din Buzău,
Cu amintiri de-odinioară și cu credința-n Dumnezeu!
Revăd, acolo, tot noianul de rugăciuni și de icoane,
Mult umilite, ca tot neamul, de-ale ateilor șicane.
Colegii mei de seminar, voi știți cât v-am iubit de mult
Și, aveam simțul solidar, în anii noștri de tumult!
Eu sunt colegul vostru Rizea, un mucalit de pe la țară,
Țiganul, cum mi se spunea și, eram tânăr, foc și pară!
Dar, după ce ne-am despărțit, în calea mea duhovnicească,
De anticristul m-am lovit, să-mi fure haina creștinească.
Nu m-am lăsat, deși m-am „dus”, ba, cred că le-am venit de hac,
Dar n-am făcut ceva în plus, decât ce-a trebuit să fac!
Nu-mi amintesc ce-am pătimit, când pe Iisus nu l-am trădat,
Și nu m-am simțit umilit, că la gunoi m-au aruncat!
Sunt mângâiat acum de-un gând, că și exodul românesc,
A implorat cerul, rugând să-nvie crezul strămoșesc.
Sunt mândru c-am putut să tac, când inima-mi era zdrobită,
Lăsând urmașilor un steag, pentru credința erudită!
Dacă în neam mai avem vrednici și, chiar, martiri de referință,
Urmașii noștri rămân veșnici, Purtând a Domnului credință.
Vă spun iubiții mei colegi, de-aici, de undeva, de sus,
Că cea mai sfântă dintre legi este credința în Iisus!
Aflat-am că-s martirizat și, mi s-a dedicat o carte.
Dovada că nu v-am uitat, vă scriu de dincolo de moarte!
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
|
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
