|
---|
CAPITOLUL VII – STATUL CALIFORNIA VII. ISTORICUL PAROHIEI „SFÂNTA TREIME”
Slujirea părintelui Martin Ionescu (1939-1947) ÎnceputuriBiserica Ortodoxă Română „Sfânta Treime″ din Los Angeles, California, este parte din Episcopia ROEA, de la „Vatra Românească″, Detroit, Michigan (Romanian Orthodox Episcopate of America), o Dioceză a Bisericii Ortodoxe Americane (Orthodox Church of America). În documentarul de mai jos mi-am propus să prezint agenda acțiunilor și activităților mai importante care au avut loc la Biserica „Sfânta Treime″ și în legătură cu trăirile duhovnicești ale enoriașilor acestei biserici. Am scos în relief slujirile unor preoți de seamă și marile lor preocupări pentru creșterea prestigiului bisericii și pentru atragerea spre ortodoxism a cât mai mulți creștini și nu numai. Slujirea pr. Martin Ionescu – Anii de întemeiere Bisericii „Sf. Treime” 25 iunie, un grup de 25 de persoane de origine română, au ţinut prima lor şedinţă de constituire a parohiei, în casa lui Petru Gherman, la adresa: 456 N. Gage St., în Los Angeles, California. Ședința a fost prezidată de Părintele Martin Ionescu, având secretar pe Nick Pandrea. Mike Șerban a fost ales președintele comitetului organizatoric, iar Sam Axente, secretar, fiind împuterniciți cu aflarea unui loc unde să se construiască o biserică.S-au ținut multe întâlniri în casele membrilor parohiei, de asemenea multe întruniri festive și aniversări în săli publice, și în sala societății California din Redondo Beach, sau în restaurantul lui Mike Șerban (830 S. Hicks Ave., Los Angeles), care deveniseră centrul de întruniri al parohiei. 17 decembrie 1941 – parohia cumpără terenul, cu clădirile de pe el, din 3939 N. Figueroa, Los Angeles, cu suma de $ 14.000. S-a depus un acont de $1.500.00. Se credea că aceasta propietate este corespunzătoare scopurilor urmărite de parohie, dacă se vor face reparații și adaugări la clădiri. Reparațiile urmau să fie făcute de către membrii parohiei, cu muncă voluntară.
|
|