Romanian	English	French	Greek	Russian	German	Spanish	Chinese	Japanise	Armenian

CAPITOLUL IV – ANII SLUJIRII ÎN ANGLIA   

(1976-1980)

II.  VIAŢA ÎN ANGLIA

H. OAMENI DE SEAMĂ

1. Oameni de seamă, respectaţi de  comunitatea românilor din Londra
2. Delegaţia Anglicană, pentru înscăunarea noului Patriarh, PF Sa +dr. Iustin Moisescu
3. Patriarhul Iustin & Compania, spre America (1979)
4. Personalităţi româneşti, care ne-au vizitat, despre care se merită să vorbim

5. Alte personalităţi românești din Anglia importante pentru viaţa mea:

a. Membrii Consiliului Parohial

b. Membrele Reuniunii Doamnelor

c. Constantin Cheşculescu
d. Iosif Constantin Drăgan şi acolitul său, Pan Vandoros

H. OAMENI DE SEAMĂ

Evenimente Sacerdotale: Slujbe, Administrație și Evenimente de Familie

Consiliul parohial

Reuniunea Doamnelor

Membrii consiliului parohial	Membrele Reuniunii Doamnelor	Slujire cu pr. D. Bodale
Botezul pruncului Marius Alecse: Oficiant: Episcopul de Paris Nași: Constantin și Paulina Ciocan
PS Sa Episcopul Lucian Florea	Familiile Alecse & Ciocan	Nina Pavy și copii subsemnatului
Cristian și fetele lui Barbu Calinescu	Mama venind de la spital cu Mario, fratele lui Cristian Alecse	Revelion londonez: Cristian & Marius Alecse
Slujire în Westminster Abbey	Episcopul Londrei și fam. C. Alecse	Vizită la Parlamentul Britanic

Alte slujiri sacerdotale: Boteze, Parastase, etc.

1. Oameni de seamă, respectaţi de  comunitatea românilor din Londra

Aşa, după cum menţionam mai sus, comunitatea româno-britanică din metropola Londoneză era împărţită în 2 grupe:

• Gruparea anti-Bucureşti, condusă de Ion (Iancu) Raţiu – despre care am vorbit detaliat, mai sus;
• Gruparea pro-Bucureşti, influenţată de personalitatea dlui Barbu Călinescu, care a deservit parohia română din Londra, ani de-a rândul, în calitate de preşedinte al Consiliului Parohial. Din această a doua grupare făceau parte mai multe persoane şi personalităţi din familii româno-britanice, care simţeau nevoia de a păstra legăturile cu familiile din România, cu tradiţiile şi cu ţara. Voi menţiona doar câteva dintre acestea: arhitect Barbu Călinescu, Constantin Chesculescu, Prof. Harry McCormick şi soţia sa britanică Betty McCormic, Victoria Page, Anda Anastasescu, Eugenia Iglessis, Nina Pavy (cântăreaţa), Angela Csontos-Windsor de Herby, Ludmila Dorobanţu, Dumitru Călinescu, Magdalena Buzlea (cântăreaţa), Aurel şi  Silvia Bogdănescu, fam. Alexandru Fillipide, Elena Lentzi Cook, Bobby (Robert) Anderson şi sora lui Margareta, Roger Wood, Betty Shane, Haralambrie Tambakis, Petru  şi Ioana Portelli, Panait şi Aneta Psaros, dna Grant, M. Drader, Georgeta Condur (poet)...

2. Delegaţia Anglicană, pentru înscăunarea noului Patriarh, PF Sa +dr. Iustin Moisescu - Vineri, 17 iunie 1977, eu, părintele Constantin Alecse, am asistat la întâlnirea de la Lambeth Palace, reşedinţa Arhiepiscopului de Canterbury, înainte ca delegaţia Bisericii Anglicane să plece la Bucureşti, pentru participarea la întronizarea IPS Sale Mitropolitul dr. Iustin Moisescu al Moldovei, drept Patriarh al României.

3. Patriarhul Iustin & Compania spre America (1979) - Cei peste 4 ani de neascultare faţă de Bucureşti (Patriarhie şi Departamentul Cultelor-reprezentanţa politică) aveau să ducă la un sfârşi anticipat.
În Iulie 1979, aveau loc Festivităţile Aniversare la  50 de ani de existenţă a Arhiepiscopiei Ortodoxe Române din America şi Canada, sub conducerea IPS Sale +Victorin.

M-am conformat, mai ale că între timp am fost contactat şi de  Ambasada Română din Londra, cerându-mi-se acelaşi lucru.
În sala de protocol, îmi amintesc ca şi când ar fi fost ieri, Patriarhul Iustin, îmbrăcat în straie albe şi camilafcă albă cu Cruce, în timpul discuţiilor, ascultându-mi doleanţele, în faţa Ambasadorului Român de la Londra, vădit iritat de cele pe care i le prezentasem, exclamă, către ceilalţi ierarhi: „- Apoi, dacă părintele Alecse este nemulţumit, aşa după cum se exprimă, cred că este cazul să-l rechemăm în România...!!!”. Avea dreptate „Despotul”, însă cred că uitase pe ce pământ se afla.
„-Aşa este, Prea Fericirea Voastră, am răspuns eu, chiar în faţa Ambasadorului, însă, dacă mă rechemaţi, nu înseamnă că de frică voi şi reveni în România. Acela a fost momentul crucial. Cred că deja îmi semnasem CERTIFICATUL DE DECES. Cred că şi Ambasadorul a înţeles mesajul. Asta însemna că voi fi vânat de securitatea comunistă, voi fi o pradă uşoară pentru profesioniştii crimei, care-mi vor face „binele”, dorit de „rostul” comunist, sponsorizat de ordinele de la Moscova.
Ne-am despărţit, sărutându-i mâna Patriarhului, însă şi cu dorinţa de a părăsi „radarul comunist”, de a-mi da demisia, din postul oficial de preot paroh şi de reprezentant al Patriarhiei pe lângă Biserica Anglicană şi, cu gândul de a zbura peste ocean, unde braţul lung, proletar, nu mă poate ajunge.

4. Personalităţi româneşti, care ne-au vizitat, despre care se merită să vorbim

Multe personalităţi ne-au vizitat, la Londra, în timpul anilor  păstoririi mele acolo, dar doar câteva personalităţi, sau cazuri interesante, merită a fi menţionate aici, fără a oferi prea multe detalii în scris, căci îmi păstrez dreptul unor intimităţi, pe care numai eu le ştiu şi le pot interpreta:
PS Sa Dr. Antonie (Plămădeală) Ploieşteanul, a făcut încă o vizită prin Piccadilly drum în Londra, între Hyde Park Corner şi West Piccadilly Circus, către est.  Piccadilly este o stradă largă din centru Londrei, care include clădiri istorice cum ar fi  Fortnum & Mason, Royal Academy, Ritz Hotel, dar şi dughene cu îmbrăcăminte  şi librării cu articole deochiate, publicaţii fără pudoare, mai ales pe colţul Waterstone's;
Pr. Prof. Dr. Marin Branişte, parohul Capelei Sturza, din Baden-Baden, cu renumita-i sintagmă „Mă, nevastă, eu nu pot să mai gospodăresc pe-acasă şi, tu te benoclezi la asemenea anomalii?!”;
Scriitorul Radu Petrescu, cel de care vorbeam mai înainte că scriseseră enorm, însă, abia mai avea vreo 2 „colţi” în gură. Îl cazasem „la cucurigu”, în turnul bisericii „St. Dunstan-s in the West”, după cât mi-aduc aminte, pe o rogojină, timp de cca. 2 săptămâni, pe perioada unui seminar al Uniunii Scriitorilor din Londra şi, mi-a rămas recunoscător pe veşnicie pentru generozitatea de a-l fi culcat pe rogojină, în Londra, fără a cheltui ceva din „nimicul” de diurnă ce-l avea;
Prof. Dr. Nicolae Chiţescu, participant în Londra la un Simpozion. L-am cazat în apartamentul nostru şi, înaintea plecării, îmi mărturisiră direct: „ - Stiţi părinte Alecse, că la reîntoarcerea mea acasă, v-a trebui să scriu un raport către securitate, în care va trebui să scriu şi despre Dv şi activitatea ce o desfăşuraţi la Londra. V-aş fi recunoscător dacă, Dv aţi scri un astfel de raport, despre Dv şi activitatea Dv., pe care să-l inaintez securităţii!”

5. Alte personalităţi din Anglia importante pentru viaţa mea

Constantin Cheşculescu, era un personaj tânăr, foarte interesant, care m-a uimit prin faptul că în vremurile acelea, fiind născut, crescut şi şcolit  de regimul comuniist, la o vârstă de sub 30 de ani, învârtea o afacere cu haine din piele, genţi şi pantofi de damă, de ultima modă, în metropola londoneză. Era verişorul unui alt om de afaceri, cu acelaşi profil, în Statele Unite, Doru Filipescu, care la rându-i, în America avea să mă ajute enorm.  Constantin Cheşculescu, era pentru mine un mister, dar şi un om de afaceri extraordinar. L-am cooptat chiar şi în Consiliul Parohial. Era un sufletist, iar prin mustaţa lui hollywoodiană, părea şi mai interesant, ca un fel de actor american, îmbrăcat în costum de gentlmen, specific străzilor londoneze. Păcat că nu se făcuse actor, fiindcă profilul îl recomanda drept tipul autentic de artist al scenei.

Avea o mare afacere în Anglia, în adevăratul sens al cuvântului. Se comporta ca un om deschis şi gata să accepte orice oportunitate. Nu rata nimic. Nu ştiu dacă  făcea totul pentru el, sau pentru Bucureşti, căci era un reprezentant oficial al sistemului. Mi-aduc aminte că l-am întrebat cândva, devenind mai apropiaţi: „-De unde atâta ştiinţă şi expertiză economică, încât aveţi un succes atât de impresionant, la vârsta dumneavoastră?”. Mi-a răspuns sigur pe dânsul şi fără echivoc: „-Am aplicat, aidoma, ce am învăţat la Facultatea de Ştiinţe Economice din România, însă pe dos, iar succesul este 100% asigurat. Mi se sugera ideea că, comunismul este diametral opus capitalismului şi este sortit pieirii. Domnul Cheşculescu m-a impresionat enorm prin altruismul său. Dorea să ajute pe oricine-i solicita ajutorul, fie el venit chiar şi din partea conducătorului spiritual al comunităţii din Londra (preotul). Mi-a oferit o mână de ajutor, atunci, când aveam nevoie, mai mult  decât de oxigen.

Se comporta cam prea modest şi se încrâncenează şi în prezent (menţionez că suntem şi acum în relaţii de amiciţie) în a nu-şi recunoaşte modestia. Înţelegând realităţile din Anglia şi lipsurile mele materiale, m-a abordat ca un adevărat frate şi, mi-a făcut o propunere de „afacere”, aceea de a deveni contabilul său (manager de afaceri), adică, să inventariez tot materialul său (intrări, iesiri/vânzări), să-i calculez săptămânal veniturile brute, taxele şi veniturile nete, să-i calculez cheltuielile adiacente (închiriere de spaţii, utilităţi, taxe aferente, etc) şi, mai important decât aceasta, să-mi împlinesc angajarea în timpul meu liber, chiar şi acasă. Mare încredere îmi acorda, dacă ţin cont că trebuia să port cu mine, prin metrou, documentele unei asemenea afaceri, ceea ce reprezenta un mare risc. Mai mult chiar, mi-a spus cu cât mă compenseaza pe ora de lucru, inclusiv timpul de transport şi, mi-a cerut doar  să-i fac calculul săptămânal, câte ore am prestat, înmulţit cu suma/oră agreată şi, să-i înaintez nota de plată, la predarea inventarului, pentru care imi primeam, imediat, plata. Cum spun englezii „no questions asked”.
Îl simţeam foarte apropiat. Un confident. Îi explicam problemele ce le aveam cu Patriarhia, generate de „cazul dr. Constantin Michael-Titus & company”. Simpatiza cu mine enorm şi, mă impresiona prin încredere şi sinceritate.
Înainte de a-mi încheia misiunea la firma sa, explicându-i că merg spre America, a săvârşit încă 2 gesturi, care m-au împresionat şi marcat pentru vecie: Domnul Cheşculescu mi s-a adresat astfel: „Părinte, aţi fost un angajat minunat, de aceea, din toate materialele din hangarul meu, vă rog să vă alegeţi ce doriţi (haine, pantofi, genţi, etc), absolut ce produs doriţi, fără să vă uitaţi la preţ şi, „vi-l vând pe o liră sterlină!”. Asta însemna că nu mi-l dăruia sau oferea ca unui milog, ci mi-l vindea. Cât de delicat a ştiut să mă facă a–i accepta propunerea, fără a fi atins în demnitatea mea, considerând că nu mi s-a oferit ca şi cum aş fi stat cu mâna întinsă la colţul străzii!
Bucuria mi-a fost mare şi mi-am ales o jachetă la modă  în vremurile acelea, stilul „Alain Delon”, în valoare de câteva sute de lire sterline, pe care o păstrez şi acum în şifonierul meu. Mă întreb, însă, dacă domnul Cheşculescu mai are în portofelul său acea liră sternină, pe care a insistat să i-o ofer, drept plată, ca pe o chitanţă, pentru respectarea normelor financiare. 
2). Destăinuindu-i toate planurile mele de a părăsi Anglia (1980), să ajung în America, domnul Constantin Cheşculescu a fost acela care, în coordonare cu Reverendul Giller, capelanul activ al Episcopului Londrei de Sud, dr. Mervyn Stockwood, a lucrat în cele mai mici detalii, ca să mă transporte de la  locuinţa noastră din Clarengon Rice, Lewisham, la aeroport, astfel ca să nu mi se întâmple ceva rău, în tranzit. El personal, ne-a transportat la aeroport Gatwick, la 28 mile în sudul Londrei, de unde aveam să plec cu familia, spre America, cu cea mai ieftină companie trans-atlantică de pe atunci, „Virgin Atlantic”. Domnule Cheşculescu, you are the best, and THANK-YOU!

Iosif Constantin Drăgan şi acolitul său, Pan Vandoros

Personal, l-am întâlnit pe Iosif Constantin Drăgan, numai de 2 ori, în 1977 şi în 1978. Lucra prin intermediul acolitului său, Pan Vandoros, care avea toate conecţiile financiare în Londra şi în România, prin Departamentului Cultelor.

Este foarte interesant a-l cunoaşte pe acest magnat al petrolului, care, în lumea vestului era cunoscut drept „găzarul român, din Italia”, Iosif Constantin Drăgan. Terminaseră Dreptul la Facultatea de Jurisprudenţă a Universităţii din Bucureşti, obţinând licenţa în drept, în anul 1938. După efectuarea serviciului militar, ca artilerist, Institutul Italian de Cultură îi acordă, în anul 1940, o bursă de studiu, în Italia. După ce absolvă a doua facultate, la Universitatea din Roma, unde a studiat Ştiinţe Politice şi Economice, Drăgan îşi dă doctoratul în jurisprudenţă, tot la Roma. Tot aici, îl cunoaşte pe marele filozof al dreptului, Giorgio del Vecchio şi, devenit discipolul acestuia, proaspătul doctor în jurisprudenţă, îi va traduce, în limba română, celebra sa operă „Lecţii de filozofia dreptului”. În 1941, a pus bazele unei companii care exporta petrol românesc în Italia. După al doilea razboi mondial, în 1948, fondează o companie de distribuţie a gazului petrolier lichefiat, „Butan Gas”. În urma venirii la putere a Partidului Comunist Român, îi este interzisă pentru 30 de ani revenirea în România.

În 1967 a pus bazele „Fundaţiei Europene Drăgan”, fundaţie care declară ca scop promovarea „valorilor civilizaţiei româneşti”. A mai fondat două edituri („Nagard”, în Italia şi „Europa Nova”, în România), o universitate privată (al cărei proprietar este), „Universitatea Europeană Drăgan” (fondată în 1991, la Lugoj), o staţie TV, una de radio („Radio NovaFm”), un ziar săptămânal („Redeşteptarea”) şi un cotidian local („Renaşterea Bănăţeană”) – toate în România. De asemenea a mai finanţat construirea lângă Orşova a unei statui înalte de 40 de metri, a lui Decebal (cea mai înaltă sculptură în piatră din Europa). Datorită unor cărţi publicate, a fost asociat curentului la graniţa dintre protocronism şi naţionalism, din istoriografia română, promovată ulterior şi de regimul lui Nicolae Ceauşescu. Deşi simpatizant al Gărzii de Fier, Drăgan devine un colaborator semioficial al lui Ceauşescu şi al regimului comunist, pentru care a avut acces la anumite documente inedite despre Ion Antonescu, documente folosite de el într-o carte, în care îl pune într-o lumină favorabilă pe mareşal.